Natura de aproape: Cinteza

Cinteza face parte din familia Fringillidae şi este o pasăre migratoare. Având o talie mică, între 14-18 cm, ea este răsăândită în Romania, atât în ţinuturile joase precum Delta Dunării, precum şi în regiunile de munte, în zonele cu păşuni alpine ce ating altitudinea de 1.500 metri. În afara ţării noastre, Cinteza se găseşte în Europa, Africa de Nord şi Asia de Sud Vest.

Masculul se deosebeşte de femeie printr-un diformism sexual accentuat de culoarea cărămizie. Guşa, capul, târtiţa şi guşa sunt cenuşii, spatele fiind cafeniu. Femela are un penaj diferit, conturat cu nuanţe de cafeniu şi nuanţe de cenuşiu.

Cuibul acestor păsări este construit de femelă din rădăcini de plante, muşchi, paie şi scoarţă de copac. Ulterior, acesta este căptuşit cu pene şi, amplasat la bifurcaţia crengilor, este mascat muşchi şi licheni. Femela depune în perioada lunii aprilie în jur de 4-5 ouă de culoare verde-albăstruie cu pete roşcate, puii eclouionizând la aproximativ 13 zile. Depunerea ouălor depinde de abundenţa hranei, într-un sezon femela depunând de 2-3 ori.

În România cinteza este parţial migratoare, masculii iernând în ţară, pe când femela şi puii migrează în zona Asiei şi a Africii. Cintezele se hrănesc cu fructe de pădure, cu insecte şi larvele acestora şi cu seminţe. Primăvara, în perioada de împerechere, masculul atrage atenţia femelei prin penajul său viu colorat şi prin ciripitul gălăgios.

În concluzie, aceste păsări sunt frumos colorate şi înveselesc imaginea îngheţata din parcuri, reuşind a menţine vie atmosfera de viaţă şi pe timpul iernii, alături de mugurari, piţigoi şi cocoşari.

Comments

Categories: Natura de aproape, Păsari

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *