Natura de aproape: Piţigoii

Păsări cântătoare din familia Fringillidae, Piţigoii se găsesc des în parcurile şi pădurile din majoritatea oraşelor din Europa, fiind o încântare a vederii şi a auzului.  Mulţi consideră piţigoi şi alte păsări din familia Estrildidae, Cardinalidae sau Ploceidae, Acestea cuprinzând aproximativ 40 genuri din care au dispărut 4, respectiv 200 de specii din care 14 au dispărut.

Păsări de mărime medie sau mică, cu lungimea cuprinsă între 9 şi 26 cm, au un cioc puternic, pe secţiune rotund, însă bine dezvoltat la botgros. La unele genuri, ciocul apare la vârf încrucişat.  Caracteristica piţigoilor este penajul diferit de al celorlalte păsări, predominând culoarea cenuşiu-dungat pe aripi. Coloraţi mai intens sunt masculii, aceast tip de penaj fiind mai des întâlnit la tropice, în familia de păsări Euphoniinae.

Aceştia se hrănesc în special cu seminţe, fructe şi muguri ale plantelor. Botgrosul poate sparge sâmburi de cireşe, având un cioc solid, bine dezvoltat. Loxia are ciocul încrucişat la vârf, putând să scoată astfel seminţele din conurile brazilor. Puii acestora, în perioada clocitului sunt hrăniţi cu râme, insecte sau păianjeni. Majoritatea piţigoiilor sunt păsări sedentare, iarna unele specii nordice precum cele din Scandinavia sau Asia de Nord  migrând spre sud.

În iarna anilor 1946 şi 1951 a avut loc un fenomen deosebit, o migraţie abundentă a piţigoilor din Europa plecând în Elveţia,  aproximativ 100 milioane de păsări, datorită hranei abundente de seminţe din pădurile de fagi. Zborul acestora este în bolte, salturi, neavând un zbor lin şi cursiv precum al altor păsări.

Piţigoiul trăieşte aproximativ 1-2 ani, excepţie făcând cazuri rare în care s-au semnalat piţigoi la vârsta de 15 ani. Zona de răspândire a acestora diferă, de la pădurile de foioase şi conifere, până la luminişuri, parcuri, zone cultivate, grădini, savane, sau tundră. Acestea se găsesc pe toate continentele, fiind răspândite pe numeroasele insule din mările şi oceanele lumii. Majoritatea piţigoilor, ca. 70 de specii se află în Asia, în Europa trăind aproximativ 20 specii, în Africa 50 iar în cele două Americi sunt 60 de specii.

Femelele construiesc un cuib rotund din rămurele de arbori şi tufişuri, după care depun în acest cuib 3-5 ouă ce urmează a fi clocite două săptămâni. Puii sunt hrăniţi de ambii părinţi, ba cu seminţe şi fructe din guşă, ba cu insecte sau viermi, direct din cioc. Aceştia părăsesc cuibul la 11-28 zile de la venirea pe lume, femela clocind în general de ori pe an, excepţie făcând piţigoii din regiunile tropicale unde clocitul are loc de mai multe ori pe an.

Cu toate acestea, o problemă apare în faptul ca piţigoii sunt periclitaţi de dispariţie, însă până atunci aceştia vor popula parcurile şi zonele verzi din lumea întreagă, fiind o încântare pentru locuitori şi trecători.

Comments

Categories: Natura de aproape, Păsari

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *