Interviu cu Dragoş Asaftei, tânăr fotograf şi scriitor

După o pauză în acest proiect, interviuri cu fotografi, astăzi continuăm seria interviurilor cu Dragoş Asaftei, un tânăr fotograf ce la vârsta de 17 ani a reuşit să publice două cărţi. Mulţi cu siguranţă îl cunoaşteţi, ori de pe blogul meu, ori de pe al lui, însă astăzi o să aflaţi ceva mai deosebit.

O să aflaţi povestea cărţilor ,,Primii 10 paşi în fotografia digitală” şi ,,Primii 10 paşi în fotografia de produs”, de la ce a pornit primul ghid, cum a ajuns să publice două ebook-uri şi apoi să le tipărească.

Cu această ocazie ţin să îl felicit pentru trecerea la domeniul nou, la DragosAsaftei.ro şi să îi urez mult succes atât fotografului din el cât şi lui ca om, ca persoană şi ca bun prieten al meu.

1. Deşi eu ştiu povestea ta, mulţi poate nu o ştiu. Spune-ne când ai început să scrii şi cum a pornit totul?

Primele ghiduri fotografice le-am scris la rugămintea unor cititori ai blogului. Foarte multe persoane m-au rugat să le explic cum fotografiez eu un peisaj sau un strop în timp ce atinge suprafaţa apei. Am început astfel să scriu o serie de ghiduri destinate acestui scop, findu-mi mult mai uşor să explic prin intermediul lor cum se realizează anumite fotografii

2. Deci de la un simplu ghid s-au adunat mai multe şi apoi le-ai adunat într-un ebook. Cum ţi-a venit ideea?

Ebookurile (au fost două, unul cu 15 ghiduri, iar altul cu 25) le-am lansat în perioada în care aceste prindeau foarte bine. La sugestia unor cititori m-am decis să creez aceste două ebookuri, având surpriza ca acestea să fie descărcare de mii de persoane în doar câteva zile. La realizarea acestor ebookuri au contribuit şi persoanele care m-au susţinut pe tot parcursul evoluţiei mele, persoane cărora le mulţumesc!

3. Cum a fost posibilă transformarea ebookurilor într-o carte tipărită?

În momentul în care am lansat al doilea ebook, acesta a fost promovat de foarte mulţi bloggeri. Astfel, într-un articol scris de Adi Hădean, directorul edituri ISSA, Alin Sîntimbrean, mi-a descoperit ebookul. A urmat o lungă conversaţie pe mailuri şi apoi o decizie finală cu privire la realizarea primei cărţi din seria “Primiilor 10 paşi în fotografie”. Prima carte s-a intitulat “Primii 10 paşi în fotograifa digitală”, reprezentând o unealtă la îndemâna tuturor, cu ponturi şi sfaturi pe înţelesul fiecărei persoane.

4. Aveai planuri de mult?

De destul de mult timp îmi doream să pot împărtăşi şi celor aflaţi la început de drum modul în care fotografia a devenit ceva foarte important pentru mine.Cu siguranţă un sfat la început de drum este foarte util. Deşi eu nu am avut parte de acest ajutor am considerat că este binevenit altor persoane, altor fotografi aflaţi la început. Am scris astfel ghidurile şi cărţile pe înţelesul tuturor. Chiar directorul editurii a făcut un experiment şi a oferit cartea unor persoane care nu erau familiarizate cu termenii din fotografii. După câteva rânduri citite au înţeles cu uşurinţă despre ce e vorba.

5. Spune-ne ceva despre cele două cărţi, descrie-le în cuvinte.

Cele două cărţi au la bază aceleaşi cuvinte, “primii 10 paşi în…”. Analizate, aceste cuvinte transmit încă de la început faptul că seria de cărţi este destinată fotograiflor amatori şi nu celor profesionişti. Fotografilor amatori care doresc să aibă parte de o evoluţie mai rapidă şi de exemple elocvente pentru fiecare lucru învăţat. Cărţile ar putea fi descrise în următoarea sintagmă: “fotografia pe înţelesul tuturor”.

6. Cine te-a ajutat, atât cu tipărirea cărţilor cât şi cu promovarea.

De tipărirea cărţilor s-a ocupat directorul editurii, Alin Sîntimbrean, o persoană de nota 10 al cărei caracter este unul demn de apreciat. Alin a jucat un rol extrem de important în realizarea acestor cărţi. De la orele multe şi târzii de paginare, până la editarea fotografiilor pentru o mai bună calitate pe hârtie, Alin s-a ocupat de aceste lucruri, reuşind împreună să scoatem aceste două cărţi. Un mare rol în promovarea acestor cărţi l-a jucat online-ul. Articolele bloggerilor, distribuirile linkurilor pe canalele social media, au reprezentat un ajutor imens. Vă mulţumesc frumos, încă o dată!

7. Spune-ne câteva cuvinte despre tine.

Dragoş Asaftei este un tânăr pasionat de fotografie, un tânăr care ar fi în stare să facă multe sacrificii pentru această pasiune, un tânăr pentru care timpul a căpătat un alt înţeles , un tânăr care are mereu ceva de făcut (fotografii, fotoreportaje etc.), un tânăr care totuşi învaţă bine şi îşi trăieşte viaţa aşa cum se cuvine. Mai multe cuvinte despre mine poate spune chiar Alex, un bun prieten şi camarad de fotografie.

 

 

 

Comments

Categories: Interviu cu fotografi

11 comments

  • Simona

    Wow… Foarte interesant… Stiam ca Dragos e talentat in ceea ce priveste fotografia, dar nu ma gandeam ca e si un scriitor! Felicitari si mult succes !

  • Munteanu Corneliu

    Penibile discutii. Si Shakespeare e scriitor. (sau a fost). De la “10 pasi…”, care e cam acelasi lucru cu “penis enlargement in 10 days”si pana la Othello sunt mii de ani-lumina. A numi un pusti care nici macar nu a dat bac-ul, scriitor nu e penibil, e mai mult decat atat. Si totul in cel mai pur stil ProTv su OTv. Asa ca mai scutiti-ne cu tanarul, care vad ca isi da cu parerea despre chestii tehnice, la fel de penibil. La fel de penibili si tzutzerii tanarului.

    • Alex Dima

      Poate am exagerat când am adăugat scriitor însă eforturile merită apreciate. De ce să tai elanul unui tânăr care chiar dacă nu are bacul, a scris două cărţi pentru fotografi începător, nu profesionişti, atenţie, la o vârstă la care alţii habar nu au ce să facă.

      Scriitor poate nu, dar fotograf da. Munceşte, iubeşte ceea ce face şi cred că merită apreciat !

    • DubluQ

      @Munteanu Corneliu, Fotograf este oricine foloseste o camera foto, intamplator Dragos stie sa o foloseasca destul de bine, iar faptul ca are carte publicata il face scriitor, ca e bun sau prost, asta e de discutat, dar e scriitor.

    • GBogdan

      @Munteanu Corneliu, Nu a scris cartea pentru fotografi profesionisti, a scris pentru incepatori incepatori care folosesc auto sa mai foloseasca si altcineva. Deci sa stea si sa frece menta a vrut sa ajute fotografii incepatori si a scris. Tu poti sa citesti ce crezi de cuviinta, dar daca ai citit “p*nis enlargement in 10 days”, chiar poti citi orice doresti.

      @Alex frumos intervius si @Dragos felicitari de carti.

        • Munteanu Corneliu

          Dublu Q & Co. – nu va mai citez, nici pe tine, nici restul-idiotenii debitate in cadenta de mitraliera. Nu oricine scrie se numeste scriitor. Logica ta e imbecila. Mai gandeste nitel inainte sa scrii, iar daca nu te ajuta mintea, pune mana pe DEX, ca sa vezi ce inseamna cuvantul scriitor. Si acum despre stimabilul. Am avut rabdarea sa citesc putin din “lucrarea” despre alegerea aparatului foto. In afara de faptul ca din doua afirmatii, trei sunt cretinisme de toata frumusetea, “scriitorul” vostru e si agramat, facand greseli elementare de acord si exprimare. Poate in grupul vostru nu conteaza asa ceva, mi se pare normal sa fii analfabet, e trendy, cu toate astea “scriitorul” vostru nu va lua bac-ul, daca cumva intentioneaza sa “mearga” mai departe. Iar reclama penibila la Nikon de pe coperta, explica clar scopul “scrierilor” – pomanagiu scrie pe frunte, in rest frizeaza penalul. Cat despre continut tehnic, oricat ar fi de scris pentru incepatori, este in cea mai mare parte eronat, omul pe care atata il admirati nu s-a obosit nici macar sa sa ia de-a dreptul sau sa compare ineptiile scrise cu explicatiile elementare de pe wikipedia. Cine nu crede, n-are decat sa compare ce scrie stimabilul despre APS-C si 4/3 in raport cu ce scrie pe wiki. Chestia cu senzorul si obiectivul wide dezavantajat e demna de o antologie a idioteniilor debitate pe net. Nu numai ca omul vostru habar nu are de tehnica, dar se pare ca nu a inteles absolut nimic din ea, si nici nu-l vad capabil de asa ceva, asa cum vad eu ca merg lucrurile.

          • Alex Dima

            Eu nu înţeleg cum poţi să foloseşti un astfel de limbaj când vorbeşti de cineva care întâmplător, vrea să facă ceva. De la agramat, pomanagiu la prost sau ironii ieftine.

            O curiozitate, dacă îmi permiţi. Citezi din wikipedia ca din biblie. Acolo nu scriu tot oameni ? Acolo este adevărul pur în timp ce ,,stimabilul” scrie numai idioţenii cu greşeli elementare de exprimare pe care aş vrea să le văd şi eu.

  • Munteanu Corneliu

    Las-o mai moale stimabile. Spre deosebire de multi din cei ce se afla in treaba pe aici eu am raspunderea a ce scriu pe net. Deci, atunci cand am pomenit de wiki, am vrut sa spun ca putea sa dea copy-paste, e sport national in RO, ca si orice alta furaciune, dar macar nu facea greseli de ortografie si nici nu debita ineptii. Pana una-alta, wiki e un fel de enciclopedie unde fiecare articol e verificat si ras-verificat de oameni competenti. Bun, atunci, un exemplu la nimereala, citez :” Un criteriu important în alegerea unui D-SLR este prezenţa stabilizatorului în cadrul body-ului, lucru însă rar întâlnit în cadrul producătorilor de aparate foto. Din cadrul firmelor producătoare de aparate de fotografiat cele cu stabilizator în body sunt Sony, Olympus, Pentax şi Samsung, restul firmelor alegând introducerea stabilizatorului în obiective”. Pai hai sa vedem, de Sigma a uitat, raman doar Nikon si Canon. Deci din 7 firme, doar 2 utilizeaza stabilizator in obiectiv. Dar omul spune “rar intalnit”, cum naiba e rar daca 5 din 7 utilizeaza. De alea care nu au stabilizator nicaieri nu mai pomeneste, de alea nu s-a auzit la tara. E doar un exemplu la intamplare, fraza urmatoare : “…Senzitivitatea ISO prezintă o foarte mare importanţă pentru fotografiile rezultate, fiind caracteristica ce poate adăuga zgomot pe imagini…” Nu e senzitivitate, ci sensibilitate, si in niciun caz nu adauga zgomot, etc… Daca pe amicul tau il chinuie talentul, n-are decat sa puna mana pe carte si sa invete, pentru ca practic nu exista fraza in care sa nu gasim CEL PUTIN O IDIOTENIE. Admit ca inca nu exista o politie a net-ului, dar asta nu inseamna ca trebuie debitat orice pe net, ca nu suntem pe mess. Sa admitem bunaoara ca ai fi avut blogul in engleza, si cineva de la o universitate de prestigiu ar fi cautat “scriitor roman” pe net, cautand sa zicem, pe Mircea Eliade sau Emil Cioran. De cine dadea? Pai de stimabilul, scriitor, blogger si reviewer. Zici de pomanagiu. E termenul exact din DEX. Cum draq sa explic altfel reclamele stangace la Nikon facute peste tot pe unde apuca sa-si dea cu parerea? Pai cum altfel decat prin miloaga la Skin pentru vreun obiectiv sau body. Din fericire, si-a mancat cinstea precum tiganii biserica. Reclama la Skin e mai mult decat penibila si contraproductiva, nu o spun numai eu, ai putina rabdare si cauta pe net ce parere au si altii. Mai veni unul sa spuna : “Fotograf este oricine foloseste o camera foto”, asa e, cum nu prea mai sunt telefoane fara camera, si Baba Rada de la Dalga e fotograf, ce mai, suntem un popor de fotografi, putem intra in Guiness Book. Ce draq ai vrea sa fac la faza asta, decat sa mai numar un dobitoc, vorba lui Creanga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *