Zbor de libelulă

Dansează o libelulă- joc rebel de umbre
Aripile străvezii după care se vede timpul
ascuns în lacul fără fund, acoperit de nuferi
Ceasul nu iartă liniștea apelor, tihna brotacilor
întreruptă de-un ultim zbor de libelulă
dansând un ultim ritual de împerechere
apoi zborul frânt și-o ultimă zbatere de aripe…
(spectacolul vieții și liniștea morții pe-o unică
petală de roză)

Lacul amorțit așteaptă un nou spectacol
Copacii freamătă din frunze a emoție în timp ce
ploaia anunță ropot de aplauze pentru un final zbor de libelulă

Zbor de libelulă – Mihaela Boboc

Comments

Categories: Macro, Poegrafie

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *