Soare la apus

Se aşternea uşor de-a lungul pagodei
leneş şi trist că noaptea îl ucide iar
un pic roşiatic emotiv se pare
nu ştia cum să plece fără să deranjeze
tinerii veneau special pe acoperişuri
spre a-şi încălzi cerurile cu seninul lui
iar el nu făcea altceva în fiecare seară decât
să le mulţumească sfios şi să se piardă în întuneric

Clipind încă o dată din ochiul care-i mai rămăsese-n afară
şi-a lăsat lacrima să se rostogolească în noapte
cu speranţa că va exista mereu un mâine
care să-i zâmbească şugubăţ de după vreun munte
din întinsul câmpiilor sau din valuri

Apus de soare – Daniel Puia Dumitrescu

Soare la apus

Comments

Categories: Crepuscul, Peisaje, Poegrafie

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *