Fotografii din Redescoperă România la final

Weekendul acesta am avut onoarea de a participa la finalul Redescoperă România 2011. Întâlnirea de la Sâmbăta de sus a fost una extraordinară la care am participat peste 70 de persoane.

Colegii #dinRomania, vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru tot, pentru că aţi făcut posibil acest vis frumos numit Redescoperă! Organizatorilor, în special Anei , Ancăi, lui Bobby şi lui Mugur le mulţumesc din suflet că m-au ales să fac parte din familia Redescoperă şi că mi-au împlinit acest vis.

A fost foarte frumos când am fost în Deltă şi Dobrogea, fotografii şi impresii puteţi vedea aici, dar şi acum a fost superb! Momente frumoase, momente triste, oameni faini şi amintiri de anul acesta. Am avut ocazia să cunosc doi dintre oamenii pe care îmi doream foarte mult să îi cunosc personal, Ana Bulgăr şi Adrian Ciubotaru. Am participat şi la un team building extrem de interesant al lui Doru Panaitescu şi am asistat la gala premiilor Redescoperă.

Colegii, acest apelativ atât de des folosit ne-a ajuns tuturor la suflet şi are acum o însemnătate specială. A fost Redescoperă România şi sperăm că va mai fi, că tare ne place!

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Comments

Categories: Redescopera Romania

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *