Ce înseamnă a fi european?

A fi european înseamnă să înveţi, de la toate şi toţi! Sunt din România şi sunt european! Afirm asta cu mândrie pentru că iubesc ţara în care trăiesc, pentru că m-a învăţat tot ce ştiu şi pentru că mi-a oferit o viaţă frumoasă, liniştită, pentru că mi-a oferit o familie frumoasă alături, prieteni de calitate şi o serie de oportunităţi de care am învăţat să profit.

Ce înseamnă să fii european?

În primul rând a fi om. A fi european nu înseamnă doar a trăi în Europa, în vest sau în est, ci a-l respecta pe cel de lângă tine şi pe tine. Nu contează unde trăieşti, important este să fii o persoană educată, să fii decent şi să ai o doză cantitativă de bun simţ care să îţi formeze o imagine reală despre tine.

Este foarte important să fii recunoscător pentru ceea ce ai. Este bine să vrei mai mult, este chiar un aspect esenţial al vieţii, însă niciodată nu trebuie să uităm că alţii nu au nici ceea ce avem noi.

A fi european înseamnă să ai capacitatea de a învăţa din propriile greşeli, din greşelile altora, din sfaturi şi din ceea ce vezi în lumea largă.

De ce nu şi în România?

De ce să nu fii european şi în România? De ce să nu eliminăm aceste prejudecăţi conform cărora este mai bine afară şi că acasă nu este la fel? De ani de zile încercăm să modificăm această mentalitate, însă tot mai mulţi români pleacă pentru că în străinătate este mai bine. Se poate şi la noi! Şi românii sunt civilizaţi şi, cu siguranţă, oameni de încredere.

Avem atât potenţial încât am putea realiza foarte, foarte multe, dar încă mai avem de lucru la modul în care ajungem acolo. Suntem pe drumul cel bun, iar generaţiile următoare ne promit acest lucru!

Cum mă simt eu european?

Eu sunt european prin ceea ce fac şi prin ceea ce simt! Mă respect pe mine şi mereu am avut grijă să îi respect şi pe ceilalţi. Acţiunile mele sunt un model pentru cei care mă urmăresc şi nu vreau niciodată să dezamăgesc. Mereu îmi impun standarde din ce în ce mai ridicate care implică şi mai multă muncă.

Pe lângă comportamentul de zi cu zi eu sunt european şi prin munca mea, prin fotografie. Fotografiile pe care le fac mi-au schimbat complet viaţa, modul de gândire şi modul de a privi lumea. Am învăţat muncind şi am muncit învăţând. În fotografiile mele încerc mereu să transmit un mesaj şi sper ca următoarele cadre să vă convingă de acest lucru.

Am învăţat că lângă lumea noastră există o altă lume mai mică de care trebuie să ne îngrijim.

Am învăţat că de multe ori suntem singuri, dar că alţii au nevoie de ajutorul nostru!

Am învăţat că viaţa, de multe ori, este foarte grea şi că trebuie să depăşim orice obstacol, fie el cât de greu.

Am învăţat că îmbătrânim cu toţii, înaintăm în vârstă şi viaţa nu mai este la fel ca înainte.

Avem foarte multe de învăţat şi de la copii, de la râsul lor şi viaţa lipsită de probleme.

Am învăţat că toţi avem necazuri şi probleme şi că oricând se poate întâmpla o nenorocire.

Am învăţat că există şi momente de neuitat, clipe pe care îţi doreşti să le retrăieşti over and over again.

Am învăţat că lumea este frumoasă, am călătorit şi am descoperit că şi eu pot fi ca ei! 

Am învăţat de la natură faptul că nimic nu este imposibil.

Am învăţat că liniştea şi iubirea contează mai mult decât orice avere strânsă.

Am învăţat că există oameni care îşi riscă viaţa pentru noi. Noi de ce nu am face un simplu gest de apreciere pentru aceasta?

Am învăţat că delicateţea poate rezolva în multe cazuri orice prolemă.

Am învăţat că războaiele nu rezolvă conflicte, le întăreşte sau dă naştere altora!

Deşi am doar 18 ani, am avut foarte multe de învăţat până acum şi încă şi mai multe de acum înainte. Viaţa este frumoasă şi este păcat să o iroseşti! Învaţă să fii european, învaţă să fii om şi să îţi atingi întodeauna scopurile, însă nu cu orice preţ, nu atunci când fericirea ta înseamnă necazul altora.

Spune şi tu de ce eşti european, ce înseamnă să fii european. Postează pe www.sunteuropean.ro pentru că aici sunt adunate foarte multe lucruri frumoase care îţi demonstrează că a fi european este un lucru excelent! Eu sunt european şi sunt foarte mândru de asta!

Menţionez că toate fotografiile din cadrul acestui articol sunt realizate de mine şi că acest articol face parte din campania Sunt European în colaborare cu Blogal Initiative. Oricine postează în cadrul siteului www.sunteuropean.ro poate câştiga un weekend la Conacul Kalnoky

Comments

Categories: Artistice, Best Of, Fotoreportaj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *