SONY DSC

Pescuit la copcă

Weekendul trecut, fiind prin zona barajului de la Zetea, am observat activitate pe lacul îngheţat. În primul rând erau urme de maşini şi atv-uri pe lac, ceea ce mi se pare de o inconştienţă ieşită din comun.

În momentul în care tu vii cu maşina de o tonă, sau mai mult, pe apa îngheţată, aceasta poate ceda oricând şi riscurile sunt enorme. Gheaţa nu este verificată, există zone unde grosimea diferă, iar pericolul este iminent.

Ceea ce mi-a atras atenţia în special au fost nişte pescari singuratici care pescuiau la copcă. Mi se pare foarte interesant ceea ce făceau ei, deşi nu aş încerca niciodată. Ba chiar au şi prins câte ceva. M-ar fi plăcut foarte mult să cobor şi să îi fotografiez mai de aproape, însă timpul nu mi-a permis pentru că trebuia să ajung repede în oraş.

Numai gândindu-mă la frigul pe care îl îndurau şi la răbdarea de care dau dovadă mă mir, însă conştientizez că oamenii au pasiuni, şi fiecare face multe sacrificii din plăcere. La fel aş putea spune şi în cazul fotografiei. Am îndurat frig, praf, căldură, vânt, zăpadă, ploaie şi diverse pericole, şi toate astea din plăcere.

 

Comments

Categories: Fotografii orfane

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *