SONY DSC

Singurătăţile atârnă

Această poezie mi-a atras atenţia nu prin valoarea literară, ci prin sentimentul transmis. Singurătăţile atârnă ca un păianjen este o poezie interesantă scrisă de Teodor Dume, acesta adoptând un stil liber, modernist, si configurând în versurile sale un sentiment puternic.

Stau lângă fereastra deschisă şi
cotrobăi printre amintiri
dincolo geamul
picură în ritm de hip – hop
suport din ce în ce mai greu ploaia

suferinţa atârnă în mine ca un tablou

mi-e frig poate am nevoie de
puţină căldură fie şi pentru
o singură noapte sau poate
mai firesc de o inimă
doar atât cât să mai pot
vorbi cu Dumnezeu

deasupra tuturor lucrurilor
aud voci parcă o aud pe bunica
vorbind despre singurătăţi
ultima oară cînd am văzut-o
avea ochii închişi
şi era îmbrăcată altfel
şi oamenii
erau îmbrăcaţi altfel
(pe drumul dintre casă şi pruni
singurătăţile se înghionteau pe furiş)
poate de aceea nu am mai văzut-o pe bunica

în mine se derulează un film

[…]

Încă plouă.

 

Comments

Categories: Poegrafie

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *