banner-concurs-blog-600-630x399

Harghita poate fi fotografiată din avion! Zboară și tu!

Eu sunt din Harghita încă de când m-am născut. Acest județ, pentru mine, este unul foarte frumos, și nu spun asta doar pentru că m-am născut aici. Am văzut foarte multe locuri deosebite și am trăit clipe de neuitat aici.

Am colindat acest județ în lung și-n lat, însă de fiecare dată la pas, niciodată de la înălțime. Mi-aș dori, o dată, să zbor și să fac fotografii din avion. Această ocazie poate fi posibilă prin proiectul lui Dragoș și concursul pe care îl derulează în cadrul acestuia.

Zbor peste Transilvania

Proiectul are la bază o serie de zboruri deasupra întregii Transilvaniei și realizarea unor fotografii împărțite pe zone, obiective, și apoi publicate pe site. Ideea este deosebită, iar punerea în practică excelentă! 

Zbor peste Transilvania, un proiect inițiat de Dragoș Asaftei și kronfly.rocu sprijinul PetromDupă cum v-am mai zis, este unul din proiectele mele foto preferate. Știu cât a muncit, și cât muncește încă, Dragoș pentru el, și mai știu că pune suflet în tot ceea ce ține de acesta. De această dată invită pe unul dintre noi să zboare cu el sub forma unui concurs deosebit.

Cum poți zbura și tu?

Ca să puteți colinda și voi într-un zbor Transilvania trebuie să scrieți un articol, pe blogul personal, în care prezentați într-un mod inedit un obiectiv din zona Harghitei. Eu vă recomand cu căldură să vă înscrieți pentru că ocazia este deosebită!

Pentru mai multe informații despre concurs și pentru înscriere urmați linkul din imaginea următoare.

 

 De ce aș zbura eu?

Eu vreau să zbor pentru că sunt un veteran al acestei zone, iubesc județul și îmi doresc fotografii cât mai deosebite de aici. Așa cum ziceam și inițial, am foarte multe fotografii din zonă, însă toate de la nivelul pământului, iar câteva din aer ar fi excepționale.

Îmi doresc să fotografiez orașul în care stau din aer, îmi doresc să surprind stațiunea Sovata, Lacul Ursul, Barajul de la Zetea, cel de la Frumoasa, Tușnad, însă cel mai mult și cel mai mult îmi doresc să fotografiez munții.

Ador fotografiile cu crestele munților, iar la Dragoș am văzut foarte, foarte multe astfel de fotografii. Îmi doresc să fotografiez munții Harghita, Vf. Liban sau Bucin, să prind crestele munților printre nori și traseele deosebite din acești munți.

Sunt foarte, foarte multe zone frumoase, iar eu îmi doresc să le surprind pe toate. Mai jos vă prezint o parte din colecția de fotografii din Harghita, o serie de peisaje și de locuri frumoase fotografiate de la sol. Cu puțin noroc, articolul următor despre Harghita va fi din zbor! 

Comments

Categories: Recomandări, Uncategorized

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *