Piata eroilor - Budapesta 5

Piața Eroilor din capitala Ungariei, Budapesta

Piata eroilor - BudapestaUn loc ce mi-a atras atenția, în mod deosebit, este Piața Eroilor din Budapesta. Aceasta este dedicată Patrimoniului Mondial Unesco și este situată în fața Parcului Central, la capătul bulevardului Andrassy.

Monumentul constă în două arcade, fiecare având deasupra o serie de simboluri, și o coloană de 36 de metri în vârful căreia se regăsește statuia Arnanghelului Gabriel, un simbol important al nostru, romano-catolicilor. Această coloană este încercuită, la bază, de șapte statui ecvestre ce simbolizează fondatorii Ungariei.

Piata eroilor - Budapesta

Simbolurile regăsite în cele două arcade reflectă pacea și războiul, munca și bunăstarea, cunoașterea și gloria. Tot aici există statui cu regi și personalități marcante ale țării, fiecare având o plăcuță pe care este descris cel mai important eveniment din viața personalității.

Această piață a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este un important simbol al naționalismului maghiar, unul foarte bine fondat și păstrat, lucru demn de apreciat.

Dacă vizitați această piață vă recomand să faceți o plimbare prin Parcul Central, sau să vizitați Palatul de Artă sau Muzeul de Artă, ambele situate în imediata vecinătate a pieței.

Sper să v-a fost de folos această pagină din Jurnal de Călătorie. Bineînțeles, vor urma încă multe altele, în funcție de locurile vizitate. Acesta este, cu siguranță, un loc pe care vă recomand să îl vizitați dacă sunteți în capitala Ungariei, Budapesta.

Piata eroilor - Budapesta 5

Comments

Categories: Fotoreportaj, Jurnal de călătorie

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *