Logo-Alex-Dima

Roadtrip în Europa

Acest articol vine în deschiderea unui nou proiect pe care îl pregătesc şi are ca scop atragerea unor sponsori şi parteneri care m-ar putea ajuta în concretizarea acestor planuri ce anunţă un roadtrip foarte frumos.

Roadtrip în Europa

Proiectul are ca principal scop vizitarea şi realizarea unor fotoreportaje complete despre obiectivele turistice vizitate ( pe care le voi prezenta puţin mai jos ).  Derularea proiectului se va întinde pe o perioadă de 13 zile, 24 iulie – 6 august.

Roadtripul îl voi realiza cu un Renault Fluence și va fi, de asemenea, un test de anduranță ce va supune mașina unui traseu foarte frumos întins pe aproximativ 4000 de kilometri, cel mai mult timp fiind petrecut în Italia.

Principalele obiective turistice:

  • Ungaria, Budapesta – Palatul Parlamentului, Piața Eroilor, Dunărea, Biserica Matyas
  • Austria, Viena – Biserica Augustinilor, Palatul Schönbrunn, Parcul Dunării, Prater, Opera
  • Italia, Roma – Colosseum, Arcul lui Constantin, Forumul Roman, Bazilica Sfântul Ioan, Capitoliul, Castelul Sant’Angelo, Pantheonul, Trastevere, Fontana di Trevi, Columna lui Traian
  • Italia, Vatican ( Statul Papal ) – Piața San Pietro, Basilica San Pietro, Muzeele Vaticanului
  • Italia, Veneția – Marele Canal, Piața San Marco și Basilica, Palatul Dogilor, Podul Rialto, Cartierul Burano
Acestea ar fi principalele obiective turistice, Ungaria și Austria fiind zone de tranzit iar expediția concentrându-se pe vizitarea Italiei.

Ce pot oferi?

În cadrul acestui proiect, partenerilor și sponsorilor ce vor să participe, le pot promite promovare, fotografii și articole. În ce constau acestea?

  • Fiind fotograf, vă pot promite fotografii foarte frumoase din toate zonele vizitate, de pe traseu realizarea unor fotoreportaje complete. Toate fotografiile publicate vor avea logoul fiecărui sponsor și partener, oferind astfel vizibilitate. Pentru a vă face o idee despre fotografiile realizate în timpul excursiilor, puteți vedea categoria Fotoreportaj, în special secțiunea Jurnal de călătorie.
  • În fiecare zi voi scrie articol despre acest roadtrip, minim un articol pe zi, fiecare având un rezumat al zilei, fotografii descriptive și, bineînțeles, menționarea sponsorilor. La finalul acestui excursii voi realiza un reportaj complet despre întreaga excursie și voi încerca să îl public pe mai multe siteuri.
  • Promovarea, pe lângă ceea ce am precizat mai sus, o voi face și pe rețelele sociale. Acest lucru constă în updateuri constante pe pagina de facebook și pe Twitter, unde voi folosi un hastag special dedicat proiectului. De asemenea va exista și un afiș al proiectului ce îl vom realiza după găsirea sponsorilor.

Ce am nevoie?

Pe lângă promovarea acestui proiect am nevoie și de o bază materială. Aceasta nu trebuie să achite în totalitate cheltuielile de deplasare, ci o parte a benzinei necesare pentru realizarea acestui proiect.

Partenerii și sponsorii ce vor fi implicați în proiect vor contribui pe partea de promovare sau pe partea financiară, astfel încât planul acestui roadtrip să fie dus la îndeplinire.

În toate proiectele în care am fost implicat am dat dovadă de seriozitate și la fel va și în cazul acesta. Sunt convins, cu adevărat, că proiectul, și roadtripul în sine, vor avea un succes desăvârșit pentru că îmbină elemente ce garantează acest lucru!

Ce spuneți? Vreți să realizăm ceva frumos?

 

 

Comments

Categories: Fotograf în Europa

7 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *