Incendiu

Incendiu în toiul nopţii

Incendiu

Undeva după miezul nopţii, în jurul orei două, mă trezesc anunţat că este incendiu şi în 3 minute eram deja la maşină, cu gândul de a ajunge în miezul acţiunii cât mai repede posibil.

În timp ce mă apropiam de incendiu puteam vedea flăcările cum luminează noaptea. A ars un gater din apropierea oraşului nostru, foarte aproape de o moară şi de depozitele acesteia, astfel pericolul de propagare fiind iminent. Pompierii au intervenit promt şi au acţionat pentru limitarea spaţiului afectat de flăcări, astfel încât pagubele să fie minime.

Deşi pe mijloc mai erau niste flăcări ( la un braţ de lemne ce le puteţi vedea în fotografiile de mai jos, acestea oricum fiind distruse irecuperabil ), pompierii stingeau ce era pe margine pentru a preveni extinderea şi a minimaliza pagubele. Mă uitam cum oamenii se agitau, ei neştiind că aceşti oameni care îşi fac meseria, şi încă foarte bine, ştiu mai bine ce şi unde trebuie stins. Mulţimea agitată tot îşi dădea cu părerea că mai trebuie aici şi aici stins.

Oare cine ştie mai bine?

Incendiu

Comments

Categories: Artistice, Fotoreportaj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *