1 Decembrie - Alba Iulia

Spiritul naţional la Alba Iulia – 1 Decembrie

La mulţi ani români, la mulţi ani România! Astăzi chiar am simţit cu adevărat spiritul sărbătorii naţionale. Anii trecuţi realizam fotoreportaje în Odorheiu Secuiesc unde, deşi se făceau pregătiri şi era un eveniment, nu era spiritul pe care l-am regăsit astăzi printre alba iulieni.

Tot oraşul cânta imnul, steaguri peste tot şi oamenii sărbătoreau. Spiritul unirii chiar se simte altfel într-un oraş cu istorie, într-un oraş în care s-a realizat unirea de la 1 Decembrie 1918.

Deşi vremea nu a ţinut cu noi, a plouat un pic şi a fost destul de întunecat, însă pentru oameni nu a contat asta. Din câte am înţeles, nu a fost precum în anii trecuţi. Parada militară care obişnuia să fie în anii trecuţi nu a mai fost anul acesta, însă tot a fost frumos.

În 1918 a avut loc unirea Transilvaniei cu România, iar locul reprezentativ al acestei uniri a fost la Alba Iulia. Este trist că mulţi oameni nu ştiu ce înseamnă ziua naţională, însă speranţa moare ultima. Locul pe care îl vedeţi în aceste fotografii a făcut istorie acum 94 de ani, fiind prezenţi peste 100 de mii de oameni.

Rezoluția unirii a fost citită de Vasile Goldiș:

Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.

La mulţi ani, români. La mulţi ani, România!

 

Comments

Categories: Evenimente

1 comment

  • kis zoltan

    Contrar majolitatii romanilor eu personal im-este rusine ca sint ROMAN.Oriunde ma duc in lume cind cineva aude ca esti ROMAN esti privit cu suspiciune.Din proprie experienta in piata TROCADERO din paris singurul cersetor er din romania,in belgia BRUSSELS nu te poti opri la o intersectie cu masina fara a nu veni la tine un cersetor roman,in ungaria de asemenea am intalnit forte multi romani cersetori,hoti.Pe ansamblu in inchisorile europene sintem fruntasi privind delicventii.In esenta este firesc dupa cum avem alesii asa este si poporul iar dupa 9 decembrie in eventualul caz ca va castiga USL eu personal ma astept la mult mai rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *